Dreptul de autor.. ce poate fi şi ce implicaţii are încălcarea lui? După cum ne dăm seama din denumirea conceptului, se referă strict la privilegiile pe care le are un autor, indiferent de domeniul său de lucru, asupra operelor/ creaţiilor sale. Lucrurile nu stau aşa de simplu, însă. Drepturile de autor presupun o serie de legi care conferă şi contravenţii la încălcarea lor.
Aşa că dacă tot ne gândim să "furăm", măcar să ştim şi riscurile acestui lucru, chiar dacă e vorba de o banală melodie, pe care, oricum, majoritatea utilizatorilor de internet o procură în acest mod. Cu toate că, mă gândesc că nimeni nu o să stea să amendeze lucrul ăsta.. probabil cei penalizaţi vor fi cei ce pirateaza iniţial creaţiile originale şi le pun la dispoziţia tuturor, uneori gratuit, alteori în schimbul unor beneficii materiale.
Primul act de apărare a drepturilor de autor a fost " Convenţia de la Berna" din 1886, iar în România s-a adoptat prima lege în 1923, numită "Legea proprietăţii literare şi artistice". De atunci, au tot fost revizuite şi publicate noi legi care apără autorii şi creaţiile lor.
ticklish...
Cu 5 săptămâni în urmă
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu